top of page

Galette cu prune

  • Writer: BucătărimAcasă
    BucătărimAcasă
  • Aug 28, 2020
  • 2 min read

Updated: Oct 8, 2020

Îmi dau seama că îmi plac din ce în ce mai mult fructele de sezon și mă bucur tot mai tare de ele.

Când eram mică nu îmi plăceau de nicio culoare prunele. Nu am o explicație de ce... dar nu prea-mi plăceau. Tatăl meu are o livadă atât de frumoasă acasă că, vara fiind, nu mă mai satur de ea. Găsești pere, mere, caise, prune, vișine, cireșe... de toate pentru toți. :)

De data asta am ales să mă folosesc de prune pentru a găti un preparat pe care am pus ochii de mult, și anume galette.


Galette este mai simplu spus o tartă rusească provenită din bucătăria franceză. Istoria pe care o are această tartă este una îndelungată și frumoasă. Galette pleacă, de fapt, din cuvântul normand gale, care înseamnă tort plat. Crusta acestui preparat este una crocantă și preparatul este bun în combinație cu orice fruct doriți.


De data asta am mers pe o rețetă simplistă, fără prea mult zahăr.


Ingrediente pentru blat:

  • 250g făină

  • 110g unt rece - tăiat cubulețe

  • 110g apă rece

  • 1 praf de sare


Ingrediente pentru umplutură:

  • 500g prune

  • 3 linguri de zahăr

  • 2 linguri de amidon de porumb


Mod de preparare:

  • Începeți cu prepararea blatului. Într-un bol adăugați făina, sarea și cubulețele de unt.

    • Amestecați aceste ingrediente cu mâna, astfel că la final veți obține un alut sfărâmicios. 

  • După ce aluatul a devenit nisipos, adăugați apa și formați aluatul, stângeți-l într-o bilă, acoperiți-l cu o folie alimentară lăsați-l la frigider pentru 30 de minute.

  • Între timp vă puteți ocupa de umplutură și puteți preîncălzi cuptorul la 200C.

  • Pentru umplură veți avea nevoie de un bol unde veți adăuga prunele, zahărul și amidonul.

    • Toate aceste ingrediente le amestecați și le puneți deoparte momentan.

  • După ce ați scos din frigider aluatul, pe o foaie de copt întindeți-l în formă de cerc cu ajutorul unui făcăleț sau sucitor.

    • Înainte de a întinde aluatul ar fi bine să puneți puțină făină pe foaia de copt astfel încât să vă asigurați că nu se va lipi aluatul.

  • Puneți umplutura în mijlocul aluatului, dar lăsați marginea libera de 3-4 cm. Îndoiți marginile aluatului peste umplutură făcând niște pliuri, iar mai apoi presărați puțin zahăr pe margini.




A ieșit minunat!

Recomand să încercați!

Comments


cover2 (3).png
bottom of page