Marquise au chocolat
- BucătărimAcasă
- Oct 28, 2020
- 2 min read
Updated: Oct 31, 2020
Desertul acesta l-am descoperit când aveam poftă să mănânc ceva dulce și nu voiam să mănânc doar ciocolată simplă.
Preparatul este franțuzesc și este ceva între mousse și înghețată. Sau mai bine zis seamană cu o budincă super bună! Este absolut demențial! Ușor de făcut, fără coacere și aveți nevoie doar de puțin timp pentru prepararea lui.

Mai jos sunt ingredientele și pașii pe care eu i-am urmat.
Ingrediente:
200g ciocolată neagră (minim 60%)
150g unt
4 ouă
75g zahăr (eu am folosit zahăr brun)
2 foi de gelatină
Fulgi de cocos - pentru decor
Mod de preparare:
Începeți prin a pune foile de gelatină în apă rece.
Într-un bol adăugați ouăle și zahărul. Amestecați cu mixerul timp de 5-8 minute până când aceste ingrediente se omogenizează.
Într-un alt bol adăugați ciocolata și untul. Le puteți topi la cuptorul de microunde sau într-o baie de aburi.
După ce ingredientele de mai sus au fost topite, adăugați gelatina scursă și amestecați totul până când gelatina se dizolvă.
Turnați ciocolata topită peste amestecul de ouă și zahăr și omogenizați bine totul.
Într-o tava de chec puneți folie alimentară și adăugați compoziția rezultată.
Puneți la frigider pentru cel puțin 4 ore sau, de preferabil, peste noapte.
După ce preparatul a stat la frigider suficient, transferați pe un platou și îndepărtați folia alimentară.
Presărați fulgii cu cocos (sau orice fulgi doriți) pentru decor.
Et voilà!

Tava mea de chec are diametrul de 35x10 si a desertul a ieșit mai subțirel.
Și pentru ca ieșit atât de subțire totul am ales să îl transfer în două boluri mai mici. Având în vedere că l-am ținut la frigider peste noapte, mă poate duce cu gândul la o budincă de ciocolată absolut delicioasă.
Sunt curioasă dacă ați încercat marquise până acum.
Enjoy! :)

Comments